Desigur, ceea ce rezulta de aici este, in primul rind, o extraordinara meditatie asupra destinului uman si a locului omului intr-un univers ostil, ce reclama, adesea cu necesitate, recursul la deghizari, la masti, la travestiuri, la o strategie a dublei intentii, deprinsa, daca sintem atenti la detaliile textului, de la Baltasar Gracian si al sau Oracol manual. Jocul vietii si al mortii devine, astfel, mult mai complicat – dar si mult mai subtil – decit putea sa para dupa o lectura superficiala a romanului lui Cela, violenta aparind, deci, la rindul ei asemenea unei masti menite a ascunde, uneori, sentimentele profunde ale oamenilor nu atit unii fata de ceilalti, cit mai mult ale intregii colectivitati fata de pamintul natal, loc al spaimelor, dar, deopotriva, al triumfurilor fiecaruia, univers inchis – dar din care, chiar daca ar putea, locuitorii ar ezita sa plece, ei definindu-se, structural, tocmai prin raportarea la Tomiston, cu crismele si bordelurile sale, cu singele varsat cu usurinta, la Arizona cea atit de arida, dar deopotriva, la Cristos, finalul romanului stind marturie in acest sens, nemaifiind vorba, acum, de o divinitate doritoare de procese ori de razbunare, ci dimpotriva, de un Dumnezeu capabil sa ierte, pentru ca viata Arizonei sa poata continua, chiar daca moartea care a bintuit atit de frecvent orasele din aceasta parte de lume a parut, la un moment dat, a invinge.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.