in Observator cultural

Acestea lucreaza in mod vizibil pe parcursul autobiografiei, orientind-o intr-o alta directie si ridicind-o la un alt nivel decit cel al memorialisticii autothone predilecte dupa 1989. Cu exceptii luminoase care confirma regula, traversam, prin numeroase «marturii» oferite in ultimii ani, un teren al egolatriei si al resentimentului uman-scriitoricesc. In libertate regasindu-se, memorialistul roman stie tot si condamna circular, punindu-se in centrul spiritualitatii nationale si rezervind celorlalti roluri de contemporani meschini. Un subiectivism ingrosat ii coloreaza nu numai pe cei din jur, ci si intervalul istoric, de obicei rescris fantezist ori fantasmatic, in loc de a fi evocat. Inchizi aceasta autobiografie absolut remarcabila cu sentimentul ca despre valorile «frumosilor tineri» din anii ’50 nu putea vorbi atit de convingator decit unul dintre ei.