in revista 22

In Viata unui barbat necunoscut, acumularea suferintelor nedrepte ale eroului, ca si ale unui intreg popor, este adusa aproape de limita suportabilului. Scenele de razboi sau scenele unui mare oras prada foametei, cu oameni emaciati care se tirasc pina cad sau ingheata in picioare, rapusi de anemie ca si de ger, sint demne de pictura unui maestru. De la asaltul Leningradului, foametea, bombardamentele, lagarele sovietice din epoca stalinista, pina la viata de zi cu zi din URSS-ul anilor ’60, avem o concentrare de Istorie traita din perspectiva unui om obisnuit, simplu, dar in acelasi timp exemplar, pentru ca e inzestrat cu harul iubirii. Din aceasta tragedie singulara, naratorul il exclude pe Dumnezeu, dar preia lectia crestinismului, aceea a iubirii neconditionate ca mijloc de salvare.

Din iubire, Volski se va ocupa de niste copii cu diverse handicapuri, invatindu-i sa cinte si sa joace teatru. Restul vietii sale se dedica, astfel, acestora, prelungind dedicarea Milei de altadata. Arta e cea de a doua care salveaza, dupa iubire, pentru ca, pe vremea blocadei, Volski insusi, impreuna cu Mila, jucau teatru pentru a-i ajuta pe oameni sa supravietuiasca si se straduiau sa ii inlocuiasca mereu pe actorii care mureau, unul cite unul, de inanitie.

Romanul lui Makine este construit si pe ideea de calatorie: Sutov calatoreste ca sa invete o lectie de viata de la Volski, apoi il ajuta pe acesta ca, inainte de azil, sa revada malul riului unde cinta pentru a-i imbarbata pe soldati. Intrebarea nerostita, pe care o gasisem printre rinduri, «cine traieste cu adevarat?», primeste raspuns limpede: Istoria poate fi oribila, evenimentele sint trecatoare, ramine sa stii sa nu te lasi distrus de nimic cu ajutorul iubirii.