in Dilemateca

Omul duplicat, scris la citiva ani dupa Toate numele, este inca o parabola, iar eroul ei descinde din domnul José, desi nu se dovedeste la fel de convingator. Poate tocmai datorita faptului ca arhivarul purta pe umeri intreaga incarca tura emotionala si reusea sa o transmita atit celorlalte personaje, cit si cititorilor, Saramago a simtit aici nevoia sa suplineasca lipsa de consistenta a lui Tertuliano, cu prea multe artificii autoreferentiale. Naratorul intervine mereu si descrie didactic cum isi construieste personajul sau in ce fel intentioneaza sa respecte/incalce anumite conventii romanesti.

In Toate numele, divagatiile si mixarea vocilor serveau fluidizarii genurilor (birocratul kafkian devine mai intii detectiv, apoi hermeneut al semnelor lasate de oameni dupa moarte) si improvizatiei pe clapele sufletului. In schimb, Tertuliano ramine un artefact. Cautarile lui nu se dilueaza in emotie, suspansul nu devine revelatie. Doar cele doua femei, prietena profesorului si sotia actorului, compenseaza dublarea masculina prin palpabila tandrete. Nu vom sti niciodata daca in poveste avem un caz de clonare, pentru ca Saramago nu agreeaza solutiile facile. Ni se spune doar ca istoria predata de Tertuliano e precum un bonzai si ca orice sopirla s-ar ascunde la umbra lui, tot va ramine cu virful cozii afara.