in Dilema Veche

Povestea pe care o spune aici Saramago are la baza un caz real de secol XVI. E vorba de calatoria pe care o face un elefant, in 1551, din Portugalia pina la Viena, trecind prin Spania si Italia, peste cimpuri, munti si ape. Elefantul e un cadou regal (din partea suveranului lusitan João al III-lea pentru arhiducele Maximilian al Austriei) si se transporta pe propriile picioare pina la destinatie, strunit de un cornac indian si insotit de o caravana pitoreasca. Aparitia acestora – prin sate, tirguri sau cetati – e intotdeauna spectaculoasa, avind un insolit ambiguu, de parada laica, procesiune religioasa si circ ambulant deopotriva, motiv pentru scene savuroase in tot atitea sensuri. Saramago pohteste insa mai mult decit strictul «dat» istoric, asa ca imagineaza dialoguri si patanii de tot hazul, schimba perspectivele ca un maestru iluzionist, pastiseaza «zurgalaii de limbaj» ai epocii si chicoteste apoi postmodern, ironizeaza vremurile de atunci de pe pozitia vremurilor de acum, insira pe firul epic taclale cu degetul la timpla, digresiuni amuzate sau provocatoare «obraznicii dialectice».

Solomon (asa se numeste elefantul) si intreaga lui poveste par iesiti dintr-un joben, iar asta nu mai e scamatorie, e deja vraja. Saramago e aici un solomonar, iar cartea aceasta a lui – o solomonie.