in Observator cultural

Noapte buna, copii! pare a fi pariul incheiat de Radu Pavel Gheo cu el insusi. Pariu pe care cred ca l-a cistigat. Pina acum prozatorul si-a dovedit virtuozitatea pe spatii mici, in fictiunile fantastice din Valea Cerului Senin sau in stop-cadrele realist-absurdiste din Numele mierlei. Nici romanul Fairia – o lume indepartata (mixtura de SF si fantasy, indecis sub aspect compozitional) nu era mai mult decit o poveste extinsa, abil istorisita dar liniara. In prozele anterioare se observa insa, deja, suficient de clar, laolalta cu disponibilitatea autorului de a se reinventa, o aplicare cu totul speciala pentru elaborare, pentru reliefuri, pentru un gen de proza in care aproape fiece amanunt – asezat sub lupa – e intors pe toate fetele, descris din cit mai multe unghiuri, pina cind faptul divers (sau aparentul fapt divers) se converteste in moment revelatoriu.

Chiar si pentru prozatorii de mult consacrati (un Nicolae Breban e un bun exemplu) un roman masiv e o incercare deloc usoara. Riscul este acela al diluarii, al redundantei, al spargerii coerentei ansamblului. Radu Pavel Gheo trece cu bine si peste aceasta proba: nici o clipa actiunea nu treneaza, e greu sa gasesti in Noapte buna, copii! ceva ce ar fi trebuit eliminat, vreo contradictie, vreo inconsecventa a naratiunii, vreo inadvertenta. Articulatiile textului functioneaza perfect. O mina sigura a scris acest roman; cu siguranta unul dintre cele mai bune romane nu doar ale anului in curs, ci si ale generatiei de prozatori careia ii apartine Radu Pavel Gheo.