in revista 22

George Orwell ocupa o pozitie centrala in acest canon definibil in termenii cautarii unui echilibru interior, dincolo de tentatiile tiranofile. Traiectoria sa intelectuala, traiectorie ce are la capatul ei singuratatea inconjurata de ostilitatea stingii occidentale, este paradigmatica pentru confruntarea etica si ideologica care isi are radacinile in eliberarea, graduala, de iluzii. 1984, cu intregul sau pesimism antropologic, este testamentul pe care Orwell il lasa unei lumi seduse de himera tiraniei. Mai mult decit o distopie, capodopera lui Orwell imagineaza un posibil tipar al umanitatii insesi. Simplitatea liniilor, desenul perfect al contururilor da intregului peisaj un aer cinematografic.

In contrast cu o anume incremenire a utopiei negative, Omagiu Cataloniei detine forta de atractie a unei naratiuni ce mizeaza pe vitalitatea biografemelor si pe patetismul depozitiei personale. Textul autobiografic participa la un efort de introspectie din care se va alimenta insusi 1984. Cele doua carti sint legate prin firul rosu al emanciparii de sub tutela utopica.

Dintr-o anume perspectiva, volumul din 1938 ramine gestul cel mai puternic iconoclast pe care un intelectual apartinind cercurilor de stinga radicala il putea imagina, in preajma marelui razboi care urma sa vina. Caci deconstructia lui Owell trimite catre inima insasi a bataliei in jurul careia se organizeaza un imaginar comunizant, imaginar a carui functiune este de a legitima o pasiune revolutionara si de a canaliza energiile individuale in marele fluviu al stalinismului. Razboiul civil din Spania este laboratorul in care se cristalizeaza identitatea unei Europe postbelice, este universul in care se poate intrevedea conturul spatiului pustiit al ucronicului an 1984. Winston Smith insusi iese din pintecul unei infruntari cataclismice.