in Echinox

Scriitura ramine la fel de savuroasa, fiind intesata de ironii si de metafore. […] Am avut la inceput senzatia ca citesc doua povesti diferite (desi, in mod evident realizam ca este aceeasi poveste spusa din timpi diferiti, avind acelasi protagonist): prima – relatata la persoana intii – parea sa descrie gindurile unui om care se afunda tot mai mult in tenebrele depresiei si insita mai mult pe nivelul senzorial; adevarata fabula se desfasura insa in cea de-a doua poveste, relatata la persoana a treia, dar intr-un mod foarte implicat – ca si cind acelasi narator ar fi povestit despre sine, incercind sa se detaseze.