in Dilemateca

Ma consider un povestas. Si chiar imi place sa fiu privit astfel, atita vreme cit termenul nu este vazut ca o incapacitate de a pune in pagina ceea ce se considera, scolareste, ca ar reprezenta marea si adevarata literatura. Adica polifonie, constructii epice pe sute de pagini, teme majore… ma rog, clisee insusite de catre unii artificial, in liceu, din cartile de sinteze si comentarii literare pentru bac, si ridicate la rang de virtiute – prost inteleasa – imediat dupa terminarea Facultatii de Litere. Stiu sa fac tot ceea ce imi cere miza povestii pe care mi-am propus sa o spun. Ar fi stupid sa ma apuc de descrieri de natura sau sa pretind ca n-am iesit un an din biblioteca pentru a putea povesti lumea vazuta prin ochii unui copil, asa cum se intimpla in Lampa cu caciula.