in Observator cultural

Viata unui om singur de Adrian Marino reprezinta mai mult decit niste simple memorii. Din punctul meu de vedere «aceasta Viata» se infatiseaza ca o adevarata opera critica. Scriind despre sine si despre lumea in care a trait, autorul nu a deraiat citusi de putin de la preocuparile sale fundamentale. In numeroase pagini, cititorii il pot regasi pe acelasi Marino din cartile sale de referinta. Amintesc doar Hermeneutica ideii de literatura si Biografia ideii de literatura. De altfel, singura deosebire de principiu consta in schimbarea obiectului supus investigatiei si analizei. Avem de-a face aici cu hermeneutica unei existente. Si nu cred ca e pretentios spus. Marino selecteaza acele aspecte incarcate de semnificatie si valoare obiectiva, ce informeaza, reveleaza si documenteaza. Isi refuza orice exhibitie de alta natura. Primeaza, asadar, continutul, sensul si densitatea vietii sale intelectuale, culturale si ideologice. De altfel, autorul sustine ca inaugureaza un nou gen subordonat ideii de biografie: cam cite autobiografii culturale si ideologice de acest tip exista in literatura romana? Un gen care, de fapt, nici nu exista.