Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Ovidiu PECICAN
- Dosar de presă
- 0 likes
- 294 views
De fapt, ceea ce propune Adrian Marino prin cartea Viata unui om singur este ceea ce, in psihanaliza, se numeste story of life, «povestea vietii», si nu trebuie exclusa functia terapeutica, eliberatoare, a unui asemenea travaliu rememorativ si selectiv ordonator pentru autorul ce se pregatea sa isi traiasca restul vietii eliberat de fantasmele si impulsurile care il urmarisera o viata. In acest sens, poate nu este o simpla coincidenta ca proiectul caruia i s-a dedicat dupa incheierea memoriilor sortite unei aparitii postume a fost cel despre cenzura din Romania. […] Sensul in care este novator cu adevarat volumul memorialistic lasat noua mostenire, cu dorinta expresa de a fi publicat abia la cinci ani de la plecarea autorului dintre noi, este insa de descoperit. In ceea ce ma priveste, cred ca el se inscrie ca o noutate, prin vointa programatica de a inaugura o serie virtuala a autobiografiilor elaborate din perspectiva ideologica (sigur, nu in intelesul cosmetizarilor impuse odinioara de Partidul Comunist). Totodata, noutatea vine si din aceea ca ideologia in numele careia vorbeste Adrian Marino este una principial liberala si democrata, pozitie afirmata decis si consecvent inca din Pentru Europa (1995) si Politica si cultura (1996). Mai mult decit atit, ea nu mai este nici macar literara, fata de lumea literara si atitudinile acesteia autorul afirmindu-si repetat si in chip apasat aversiunea.