in Formula As

N-as fi putut sa scriu Omoara-ma! inainte de Fata din casa vagon, de exemplu. Si nici prima mea carte “Din amintirile unui Chelbasan”, aparuta in 2003, care e un poem in proza, cu personaje, cu un fir epic, inaintea romanelor. Desi n-a fost foarte vizibila, vremurile erau grele pentru cartile de literatura romana contemporana in general si pentru cele de poezie in special, prima mea carte a strins citeva cronici si citeva nominalizari la premii, lucru care a contat, caci m-a ajutat sa nu abandonez cursa. Vedeam cit de greu se publica (mie mi-a luat citiva ani), ca nu se poate trai din asta, si in plus eram tot mai acaparata de noua meserie, de jurnalist cultural. Dar cartile au destinul lor ca si oamenii. Mai norocoase sau mai putin. De exemplu, Din amintirile unui Chelbasan a fost tradusa de curind de Fanny Chartres. Se numeste L’ecorchure (Ed Chemin de Fer), intr-o versiune foarte frumoasa, cu ilustratii. Dupa Chelbasan mi-am facut curaj si am trecut la proza, cu “Fata din casa vagon”. Mi-a luat alti trei ani s-o scriu. Au fost nenumarate momente in care am avut indoieli ca o sa reusesc s-o termin. Cam tot atit am lucrat si la ultima mea carte, publicata de curind, “Omoara-ma!”. Am invatat sa nu mai grabesc lucrurile, ca ele se intimpla dupa niste legi care nu tin mereu de noi.