in Scrisul Romanesc

Un singuratic nonconformist precum A. Marino a lasat cu limba de moarte ca insemnarile sale despre scriitori si despre mediul literar de ieri si de azi sa fie date spre tiparire la cinci ani dupa trecerea in nefiinta. Nimic neobisnuit, numai ca volumul cu pricina a produs instantaneu o mare tulburare a apelor. Ieseanul «aclimatizat» la Cluj nu este un memorialist cuminte si nostalgic, nu este nici un cronicar obiectiv al vremii sale. Adrian Marino spune pe sleau, fara crutare, ce simte si crede despre scriitori importanti, unii considerati a fi chiar genii, despre «viciile de procedura» din lumea literara, despre dictatura unor critici de autoritate si a unor gasti literare carora le place sa-si spuna generatii. Desi, partial probabil, un ecou al frustrarilor teoreticianului ideii de literatura, o expresie a subiectivismului si a zonelor umorale, Viata unui om singur (era sa scriu… «Viata unui om sincer»!) va fi fiind o carte cinstita cu sine si cu autorul ei, o carte de care si Marino insusi s-a temut, din moment ce nu a ales sa fie publicata antum. Oamenii sinceri sint mai tot timpul niste perdanti.