in Noua literatura

A fost odata un roman, Pamintul apelor pe numele lui, care l-a facut celebru pe Swift. Desi nu i-a adus Bookerul (cistigat ulterior pentru Last Orders, tradus tot la Polirom ca Ultima comanda), i-a adus, fara indoiala, recunoasterea internationala si pe buna dreptate. O combinatie de istorie si fictiune, sau mai bine zis un exemplu de cum istoria se preface in fictiune (si viceversa), Pamintul apelor este varianta britanica a Veacului de singuratate marquesian in care Macondo a devenit nu un oras, ci un intreg tinut, cel al Mlastinilor, un teritoriu aproape ireal, incert, ambivalent, nici numai apa, dar nici numai pamint, unde oamenii traiesc, sau isi impun sa traiasca mereu la granita dintre verosimil si neverosimil, dintre mit si realitate, dintre fapt si fantezie, pentru a face mai usor fata melancoliei si sentimentului general ca sint prea mici pentru ce li s-a intimplat altora, istorisiri, istorii, Istorie.