in Adevarul literar si artistic

Romanul Fantoma iese din scena se constituie intr-o pledoarie pentru fictiune. Odiseea lui Nathan Zuckerman, alter ego-ul lui Philip Roth si protagonistul romanelor M-am maritat cu un comunist, Pata umana si Pastorala americana, se apropie de final. Prins intre cele trei conflicte (propria infirmitate nerezolvata de operatie, dragostea inutila pentru Jamie si incercarea de a-l impiedica pe Kliman sa-l reabiliteze pe scriitorul Lonoff, cu pretul dezonorarii), Zuckerman se confrunta, de fapt, cu propriul prezent si cu destinul sau ignorat in cei 11 ani de recluziune. El insusi afectat de propria origine evreiasca (vezi Pata umana), investigatia biografica a lui Kliman (concurent imbatabil pentru corpul lui Jamie) i se pare o «pedeapsa». Determinarea cu care i se impotriveste este deopotriva o pledoarie pentru dreptul la secret si pentru autonomia fictiunii, a imaginatiei care trebuie sa prevaleze asupra biografiei. De unde si impulsul lui Zuckerman care incepe sa scrie dialoguri imaginare cu Jamie, nefacind altceva decit sa amplifice suferinta prin fictiune, acest surogat de existenta, acest «netrait» devenind, insa, pentru fantoma care a ajuns, singura certitudine, o viata paralela «al carei inteles ajunge sa conteze cel mai mult». Aparindu-i secretul lui Lonoff, de fapt, infirmul Zuckerman, umilit de frica mortalitatii («eterna umbra a umilintei»), isi rezerva pentru sine dreptul la fictiune, singura usa prin care fantoma sa poate iesi cu demnitate de pe scena.