Orizont

Domnul Ricardo Reis s-a reintors la Lisabona, dupa o indelungata sedere in Brazilia. Se stabileste la un hotel, citeste ziarele, se plimba mult prin oras, merge la cinema si incearca sa inteleaga cine a fost Fernando Pessoa si de ce unul dintre heteronimele acestuia e chiar... «Ricardo Reis». In restaurantul hotelului zareste, alaturi de tatal ei, o fata extrem de delicata, cu un brat paralizat. Pina sa-i afle povestea, se consoleaza cu imbratisarile nocturne ale cameristei. Saramago rescrie Cartea nelinistirii in maniera proprie, si face acest lucru dumnezeieste (nu cred ca autorul ar fi incintat de termenii aprecierii mele). Personajele lui feminine vin din alta lume, unde numai acest mereu surprinzator romancier portughez poate ajunge, fiecare dintre ele poseda o particularitate imposibil de uitat, si totusi, sint atit de reale (ma gindesc acum si la Blimunda, fata ce poate privi in interiorul oamenilor, la sotia doctorului, unica neatinsa de orbire, la femeia cautata cu disperare de dl. Jos.), incit crezi ca le poti mingiia. Am o singura dilema: pe cine sa iau pe insula pustie, pe Saramago sau pe Antunes?