in Observator cultural

Nici una dintre cartile lui Ion Vianu (noua la numar, pina in momentul actual) – si care l-au consacrat ca pe o figura distincta a peisajului literar contemporan, revelind existenta unui scriitor a carui performanta tine, in primul rind, de calitate si nu de cantitate – nu sint carti usor de citit. Asadar, nici Vasiliu, foi volante nu este o lectura obisnuita. Ba tocmai dimpotriva! Este o carte care necesita un travaliu psihic indelungat si care nu numai ca se preteaza unor lecturi succesive, ci le reclama imperios, fiecare dintre ele permitind accesul la o treapta superioara de intelegere (asemenea marii majoritati a textelor unui Umberto Eco, de pilda), tehnica relatarii amintind insa, mai degraba, cum a remarcat Matei Calinescu, de tehnicile narative ale lui Joyce (intr-o mai mica masura, totusi, decit Caietele lui Ozias), orice incercare de categorisire dovedindu-se, pina in cele din urma, perfect inutila. Motiv pentru care am renuntat la prejudecata cronicarului profesionist de-a «prinde» creatia literara, intocmai ca pe-un fluture frumos colorat, intr-un «insectar», incadrind-o, ierarhizind-o, etichetind-o... O las pe seama altora si, mai ales, pentru mai tirziu...