In ce ma priveste, cred de mai multa vreme ca marele personaj al lui Salinger nu e Holden Caulfied, ci Seymour Glass. Primul s-ar putea sa intrupeze, cu adevarat, o realitate identitara profund americana – unii au vazut in el chiar un fel de proto-hippie. Pentru mine, nevroticul, genialul, inadaptatul, sinucigasul Seymour Glass reprezinta ceva mai mult: o forma de manifestare a lumii de azi. O lume capabila de imense explorari in interiorul propriei fiinte, dar si condamnabil de superficiala, cinica, aroganta si, finalmente, sortita auto-distrugerii.
In cazul lui Salinger nu se pune problema supravietuirii operei dupa moartea scriitorului. Retras de citeva decenii, el le-a oferit cititorilor sansa unei victorii anticipate. Spre marea sa onoare, cititorul a aminat acest ospat macabru, dindu-i astfel scriitorului posibilitatea sa-si contemple de la distanta, vazind, dar raminind nevazut, propria apoteoza.