in Dilema veche

Deja m-am detasat de carte pentru ca lucrez asiduu la ceea ce mi-am propus in urma cu doi ani si care era de fapt bagajul secret, cu care eu credeam ca o sa dau lovitura. Din fericire, aceasta noua carte, pe jumatate scrisa tot intr-o maniera exotica, a convins editura, ea e deja contractata, sper sa fie un alt loz cistigator, dupa Istoria romantata a unui safari. Cred ca acest exotism de suprafata poate fi o „reteta“ care se va personaliza. Important este sa nu se manierizeze. Sub emailul ei pun totdeauna niste etaje subterane (pentru cine poate sa le citeasca), dar cita vreme acest acroseu poleit functioneaza si il agata pe cititor, cred ca e destul. Cu rabdare si cu perseverenta poate voi gasi si cititorul ideal in stare sa vada si substratul. De pilda, Istoria… a avut cronici care au sesizat dincolo de partea „comerciala“ pe care eu nu mi-am programat-o, dar m-am bucurat ca am gasit-o. Am fost sedusa atit de natural de exotismul real al unei lumi, incit am avut in primul rind grija ca el sa transpara asa cum era. Foarte multa vreme mi s-a parut indecent sa fii managerul unui canal cultural, care iti focaliza – daca erai cinstit cu tine insuti – toate resursele si, in acelasi timp sa cochetezi cu ideea de a fi prozator, poet sau altceva. Noua ani de „tacere“ se explica in primul rind prin aceasta optiune, suta la suta deliberata, pentru care nu-mi pare rau, desi a fost un mare risc. La un moment dat, mi-am dat seama ca numai eu, in mintea mea, ma mai credeam prozatoare si ma temeam ca nu o sa regasesc drumul.