in Formula As

Ma aflam la Ciocanu, si pe fondul acela de curatire, in care lucrurile redeveneau ca altadata, am simtit cum toate contorsionarile pe care le inecasem adanc in mine au rabufnit. Si am auzit clar vocea personajului spunand: "Buna dimineata!". L-am auzit pe omul asta foarte viu in interiorul meu si m-am intrebat cui ii spune el "Buna dimineata!". Si am stiut atunci ca va fi o carte al naibii de trista, dar si cu pitici, despre care voiam de mult sa scriu, si cu bucurie, si cu lumini, si cu multe culori, si cu Ciocanu, ca va fi in ea si toata deznadejdea din anii aia in care ma simteam departe de esente. Si in timp ce scriam, simteam cum creste o fiinta straina in mine. S-a intamplat uneori sa ma duca in niste zone cumplite, de ajungeam sa tip: "Ce cauta asta? De ce nu ma lasa in pace, ce ma pune sa fac?". Pentru ca personajul asta e un nebun, chiar daca e si bland si iubeste din tot sufletul lui. Faptul ca el iesea la iveala de sub mana mea ma istovea, ma secatuia, la capatul zilei de scris. M-am luptat cu sminteala in tot timpul in care am scris cartea asta. Eram singur, in salbaticia de la Ciocanu, ingropat in zapezile alea uriase, cu lupii, scriind despre un om nu tocmai sanatos la cap. Slava Domnului, am fost suficient de puternic sa-mi dau seama unde se opreste el si unde incep eu. Cand am pus punct, am simtit un val urias si eliberator, dar care m-a si prabusit, pentru ca se adunase multa intensitate si mult tumult. Atunci cand toata rigoarea mea si logica de prozator au luat sfarsit, valul ala s-a napustit asupra mea si m-a trantit la pamant. La modul cel mai fizic.