in Cultura

Il ridica literar, din fericire, efectul de supriza formala, creat de schimbarea registrelor si modalitatilor de narare. Tezele sale, cite or fi fiind – despre conventie si puritate, realitate si fictiune – treneaza in spatele unei cortine de relativa discretie cite vreme atentia in lectura o captureaza twist-urile filmice (un astronaut cade in gradina unui cuplu izolat, dupa dezintegrarea navei in spatiu), bifurcatiile suprarealiste (o femeie labila psihic isi populeaza plictisul diurn cu barbate magritte-eni cvasiidentici), ciocnirile controlate cu absurdul. Experimental, iconic, concentrat in limpezimi lirice, scrisul lui Bogdan Dumitrescu isi tine fondul de idei fixe si spaime post-capitaliste intr-o anumita tensiune retorica. Formula elastica il salveaza, pe undeva, de redundanta mesajului. De la scenariul de romant decrepit la calchierea povestilor SF, de la parodia miscarilor New Age la duplicarea in regim ironic a limbajelor de lemn din zona Resurse Umane, crochiurile volumului abordeaza, cu reusite inegale, tonalitati discursive diferite. Preferata mea e „Go Weast”, povestea in ritm de videoclip, cinic si induiosator, a corespondentei dintre baiatul roman ce viseaza din dictatura la sclipiciurile americane cu Coca-Cola si chewing-gum si baiatul American communist (!) ce viseaza sa scape de „fata cruda a sistemului“, dar esueaza la batranete in fata computerului intr-un amurg de western kitsch.