in Observator cultural

Apartenenta etnica a Hertei Muller, revendicata acum de televiziuni, cotidiene si primari de comune, e o falsa problema. Ziaristii romani expediati in regim de urgenta la Nitchidorf n-au nici cea mai mica idee ca Herta Müller si-a parasit satul natal nu in 1987, cind a emigrat in Germania, ci cu 20 de ani mai devreme, cind a plecat la liceu. Dar ca sa stie asta – ca si faptul ca ea a invatat romaneste la 15 ani –, cineva ar fi trebuit sa citeasca Regele se-nclina si ucide. Asa cum o vor face milioane de oameni, care, la fel ca-n cazul fiecarui „nobelizat“, ii vor cumpara cartile (din prima zi, editura ei britanica a anuntat tiraje suplimentare ale Tarimului prunelor verzi de 20.000 de exemplare). Si vor afla lucruri care nu i-au interesat prea mult pina acum, avind in vedere ca proza poetica a Hertei Muller nu e foarte cunoscuta in afara cercurilor intelectuale germane si romanesti: vor afla, de pilda, fragmente de ginduri si intimplari cotidiene terifiante, rememorate de o femeie in drum spre un interogatoriu al politiei politice (Inca de pe atunci vulpea era vinatorul), relatia dialectica creata cu o limba „imprumutata”, care invadeaza si infuzeaza o alta limba, tot „imprumutata”, desi materna, si cum se formeaza un suflet sub calciiul totalitarismului (Regele se-nclina si ucide) sau cum suna un cintec de jale pentru prieteni aneantizati de dictatura care invadeaza cele mai intime colturi ale vietii (Animalul inimii – „un cuvint pentru pofta de viata din spaima de moarte”). Cum e sa fii urmarit de Securitate, sa ai prieteni urmariti de Securitate si o mama trecuta printr-un lagar siberian. Vor afla cum ducem cu totii, inca, in spate bubele si mucegaiurile si nu vrem nici in ruptul capului sa scapam de ele.