Cu Aziluri, Goffman isi propune studiul vietii cotidiene a indivizilor in conditii precare de existenta, marginalizati de societate sau care se izoleaza voluntar (este cazul manastirilor). Boala mintala si devianta care intereseaza cu predilectie psihiatria sau criminologia devin obiecte sociologice in masura in care, prin procesul internarii intr-o institutie medicala sau de penitenta, alienarii mentale i se adauga alienarea sociala printr-o serie de dispozitive medicale care nu numai ca ridica in jurul populatiei claustrate ziduri care o separa de restul societatii, dar o si deposedeaza de propria imagine de sine prin tehnici de mortificare care ii impun un rol social specific: acela de bolnav, care sa-i permita ulterior influentarea personalitatii lor. Comparate cu alte tipuri de institutii, inchisorile, spitalele psihiatrice, lagarele de concentrare, manastirile, cazarmile, pun in evidenta vocatia totalitara a oricarui tip de institutie.
