in Cuvintul

Specialista in devoalari ale interbelicului romanesc, Marta Petreu a gasit si de aceasta data o excelenta ocazie de eseu: relevanta filosofica a ipohondriei cioraniene. Ea confirma prolificitatea subiectului, de care vorbeam mai sus. Despre bolile filosofilor. Cioran (Biblioteca Apostrof, 2008) investigheaza referintele la variatele suferinte fizice din textele lui Cioran, trecind prin corespondenta, prin Caiete, prin interviuri si, desigur, prin cartile autorului. Multimea acestor referinte e, intr-adevar, in masura sa justifice o asemenea analiza si sa construiasca o teza: ca, pentru Cioran, boala a fost un ferment creator, un stimulent ideatic si, in credinta sa intima, o conditie a finitudinii umane. „Nostalgia ne-nasterii si neajunsul de a se fi nascut”, spune Marta Petreu, „precum si acuzatia ca lumea este produsul unui demiurg rau vin, in cazul sau, din aceasta boala fara leac: din muritudinea fiintei umane, din insuportabilul presentiment al muririi. E un scandal, este scandalul insusi, ce-l face pe Cioran sa plinga”.