in Academia Catavencu

Ce ciudat e sa citesti carti deprimante bune. Te deprima in timp ce te fac, intr-un fel straniu, foarte fericit. Cind termin o astfel de carte, zimbind, mi-as putea trage un glonte in cap, daca as avea o arma in casa. Firmin, despre ea e vorba.
Firmin e o Metamorfoza noua, o alta parabola despre singuratatea omului si despre imposibilitatea de a comunica, doar ca e cu sobolan in loc de gindac. Si iar am lacrimat, fir-as al naibii. Sa nu uit: are si niste superilustratii extraordinare, care devin din ce in ce mai simpatice pe masura ce avansezi in corpul cartţii. Cu cit cunosti sobolanul mai bine, cu atit incepi sa te recunosti in sobolanul bleg, cu capul mare, din desene. Si mai e ceva: s-ar putea sa va enerveze avalansa de referinte livresti, mai ales in prima jumatate a cartii. E ca si cum autorul, inainte de a muri literatura, isi mai aduce o data aminte de toate cartile bune, de personajele literare memorabile, le mai invie si mai crede o data in frumusetea lor vesnica. Cartea asta cu sobolani pare o carte despre sfirsitul literaturii. Dar, de fapt, prin ea, literatura se naste din nou.