in Adevarul

Am acceptat sa traduc Cartea lui Manuel din doua motive: pentru ca imi doream sa colaborez cu Polirom si din inconstienta. Trebuie sa recunosc ca in momentul cind am semnat contractul nu citisem romanul in intregime. Nu imi dadusem seama de toate dificultatile pe care le presupunea. Cind am inceput sa traduc am regretat ca acceptasem. Nu am fost niciodata sigura ca voi putea duce la capat traducerea; cind ajunsesem la jumatate, am plecat 10 zile in vacanta la Roma si m-am rugat intr-o biserica la altarul Sfintei Rita, care ajuta in «cauzele imposibile». Cind tradusesem vreo 400 de pagini si mai aveam vreo 80, inca ma mai gindeam sa trimit cartea inapoi la editura si sa spun ca nu pot sa o traduc.
In realitate, nu stiu daca Sfinta Rita m-a ajutat sau prietenii la care am apelat. Ma refer in primul rind la Diego Gustavo Binckoski (Argentina), care mi-a explicat o serie de cuvinte si de expresii in lunfardo, pe care nu le gaseam in dictionare.  Altcineva mi-a facut cadou traducerea franceza publicata de Gallimard si care s-a realizat in 1974 cu ajutorul lui Julio Cortazar, caruia traducatoarea ii multumeste la sfirsit. Am comparat in permanenta traducerea mea cu cea franceza.
Dificultatea s-a datorat cuvintelor si expresiilor in lunfardo si jocurilor de cuvinte. De asemenea, taieturilor din ziare din care lipsea partea din stinga sau/si din dreapta, continind astfel cuvinte trunchiate (pe care oricui ii este greu sa le inteleaga intr-o limba straina, oriciti ani ar fi studiat limba respectiva).
Le sint recunoscatoare tuturor persoanelor de profesii diferite care m-au ajutat (facindu-mi desenele, verificindu-mi termenii juridici, medicali etc.), persoane pe care le-am pomenit in lista de pe ultima pagina a cartii. Ma bucur ca am izbutit sa duc la capat aceasta traducere si sper din tot sufletul ca prin traducerea mea nu i-am stirbit citusi de putin lui Julio Cortazar farmecul sau prestigiul. Am incercat sa traduc cu evlavie si sa-i respect spiritul.