in Suplimentul de cultura

Recunosc ca imi place destul de mult sa dinamitez structurile narative care mi se par invechite, si nu pentru ca ele ar fi „datate“ – de cele mai multe ori, autorii din secolele trecute ii intrec in „inovatie literara“ pe majoritatea autorilor contemporani –, ci pentru ca nu zic mai nimic despre pierderea sensului resimtita in secolul XX, nu ne infatiseaza motivele si felul in care aceasta s-a produs, demonstrindu-se mai ales incapabile sa restaureze o coerenta sens/forma, care dupa parerea mea este principiul de capatii al literaturii. Intr-adevar, teoriile stiintifice pe baza carora se construiesc romanele mele le influenteaza in mod direct forma, dar si sensul in egala masura; fie ca e vorba despre genetica, cosmogonie, fizica cuantica sau de tehnologiile de retea, hiperlinkuri sau sampling, ele au un impact hotaritor asupra scrisului meu, dind nastere acelei „Centrale Literatron“ pe care o vad ca pe un soi de inel-accelerator de particule.
Nu ma intereseaza neaparat sa distrug „naratiunea“, ci dimpotriva, sa o restaurez. Distrugerea pe care o operez este creatoare, iar daca sint un hacker care dispune de un cod-virus, atunci sa zicem ca duc un razboi IMPOTRIVA celor care vor sa distruga viitorul omului prin pseudo-transgresiuni si simulacre ideologice.