in Cultura

Perez-Reverte stie perfect ce face si demonstreaza un perfect instinct al literaturii istoric-istoriografice transformindu-l pe simpaticul si curajosul Inigo in vocea acestui roman, caci astfel scriitorul reuseste sa evite cu gratie o serie de probleme care apar adesea in proza de acest gen, mai ales in creatiile contemporane. In primul rind, prin intermediul acestui ingenios artificiu narativ, romanul explica cu adevarat convingator moravurile si numeroase caracteristici ale acelui timp si spatiu, prezentind, prin intermediul uimirii adolescentine a naratorului intreaga stralucire, dar si intreaga decadere a Madridului, fara a deveni excesiv didacticist, cu toate ca, pe alocuri, Arturo Perez-Reverte isi da voie sa se joace cu cititorul initiat in istorie si literatura, oferindu-i subtile ghicitori textuale – care tin, nu o data, de tehnica sonetului Secolului de Aur sau de figurile marcante ale marii literaturi a acestei perioade – dar si sa tina un soi de prelegeri sui-generis cititorului inocent, explicind pe pagini intregi contextul social sau politic, ca pentru a fi convins ca orice lector a inteles pina la capat de ce se petrec anumite lucruri in Spania si numai in Spania – si mai ales cum se pot acestea petrece, mai cu seama daca e vorba de aparent inexplicabilele actiuni ale Inchizitiei.