in Romania literara

Scrisorile compun un roman sobru, amestecul bine dozat de psihologic si social ferindu-l de excese, un roman ce pune problema autofictiunii si a autenticitatii, a relativizarii caracteristice stilului epistolar, in conditiile in care niciodata cel ce este nu e identic cu cel ce o spune si orice rememorare presupune distantare fata de evenimente si, implicit, infidelitate. Scriitura propune primatul subiectivitatii ca marca a sinceritatii, prin eliminarea autorului omniprezent, insa scriitorul recurge la un artificiu de factura postmoderna, scrisorile fiind comentate de-a lungul romanului de un cuplu (al carui limbaj colocvial face nota discordanta cu tonul grav al scrisorilor) ce isi asuma sarcina de a ordona si de a traduce respectivele epistole cu scopul de a le da forma unui roman, un roman ce nu se scrie, ci se transcrie.