in Suplimentul de cultura

Cind sint la film, nu sint constient de faptul ca trebuie sa produc o cronica. Sint insa constient (sau incerc sa fiu) de ce anume fac realizatorii, si cu ce intentii, si cu ce grad de succes. Dar acest efort de a fi lucid nu ma impiedica sa raspund la ce fac ei. Dimpotriva, imi intensifica raspunsurile. Si mi le purifica – in sensul ca, atunci cind un film ma emotioneaza, nu ma emotioneaza pentru ca proiectez eu in el cine stie ce vulnerabilitati de-ale mele, dupa cum, atunci cind ma irita, nu e din cauza ca s-a atins accidental de cine stie ce buba de-a mea. Ce-i drept, nu raspund intotdeauna “pozitiv”, celor mai multe filme le raspund ostil, dar raspund intotdeauna filmului in sine (sau cel putin incerc; evident, mi se poate intimpla sa fiu pe linga), mintilor care l-au creat. Si raspund cu tot ce sint, cu tot ce stiu si cu tot ce am, cu toate simturile si cu toata mintea. Nicicind nu sint mai departe de a ma simti ca un robot, nicicind nu ma simt mai viu ca atunci cind vad un film.