pe cultura.inmures.ro

Cum sa uiti o femeie candideaza inevitabil la categoria, destul de consistenta in literatura romana, de carte pseudo. Paradoxul e ca ajungi la concluzia respectiva dupa ce, fara nici o banuiala serioasa, ai parcurs un roman de o naturalete si o dezinvoltura captivanta, care izbuteste sa fie exact ceea ce pretinde ca e: o incursiune intr-un psihic masculin dispus la concesia confesiunilor interminabile, descoperind lumi interioare de o stralucire nebanuita; cronica febrila a disparitiei unei iubite despre care nu exista certitudini decit in masura in care acelasi eu-narator ii imprumuta,fascinat, propria voce pentru a vorbi in numele ei (sugerind din timp in timp ca e ceva de-a dreptul nepamintesc in alcatuirea ei); reportajul plin de prejudecati, dar si de curiozitate, despre microuniversul social al unei secte aproape neverosimile prin comparatie cu lumea cea mare, a cotidianului profan. Iar senzatia, la capatul cartii, e ca, in fond, ramine ceva nespus, ceva de mare subtilitate, in apropierea seducatoare a caruia te-ai aflat in tot timpul lecturii.