La doua decenii de la editarea sa, Jurnalul fericirii transcende dimensiunea documentara, pentru a atinge un nivel al reflectiei in marginea pozitiei pe care umanitatea o detine in mijlocul unei ideocratii in continua expansiune. Comparabil doar cu vastul roman penitenciar al lui Ion Ioanid, Inchisoarea noastra cea de toate zilele, Jurnalul fericirii propune o gramatica a memoriei care il apropie de textele fondatoare ale spatiului rus si central-european. Atit de bulgakovian, destinul Jurnalului fericirii, confiscat de Securitate si reconstituit benedictin, evoca maretia tragica a incercarilor unui continent. Memoria este, in filosofia lui N. Steinhardt, o parte din substanta libertatii. Demnitatea implica refuzul acceptarii suveranitatii adevarului revelat al tiraniei.
