Am spus ca povestirile mele ascund un roman. Pe de alta parte, insa, sincer sa fiu, ma-ntreb daca nu cumva il ascund asa de bine incit volumul sa fie receptat in cele din urma doar ca unul de povestiri si atit... Asta ramine de vazut. Eu l-am scris ca pe-un roman, in sensul ca am vazut fiecare dintre cele unsprezece secvente ale cartii ca acoperind o portiune din mesajul dat de intreg. Si, totodata, fiecare secventa este legata de o intimplare, fie din viata naratorului (care e acelasi in toate"bucatile" volumului), fie din a unor personaje complementare, legate, insa, intr-un fel sau altul de narator.
Motivul pentru care am ales formula asta tine tot de mesaj. Cartea e si despre comunicare. Despre comunicarea in dragoste, despre comunicarea cu tine insuti uneori, despre comunicarea in timp. Or, am gasit ca o formula care sa trimita catre povestire, nu roman, imi permite sa accentuez, in moduri diferite, aspecte ale comunicarii. Si, fireste, ale dragostei.