in Observator Cultural

Realismul pe care il cultiva Easton Ellis aminteste indiscutabil de operele unui Flaubert sau Balzac, disecindu-si personajele cu o precizie de psihanalist, acestea fiind adevarate fashion icon-uri ale sfirsitului secolului al XX-lea. Prozatorul american nu cruta nici unul dintre viciile starurilor de cinema sau ale celebritatilor din lumea modei: cam toate personajele vorbesc in argou, nu isi pot concepe viata fara droguri, alcool sau shopping, ce devine un soi de terapie valabila pentru orice depresie sau nevroza. Neorealismul in cheie satirica specific lui Bret Easton Ellis este contrapunctat de episoade aproape suprarealiste sau chiar absurde, ceea ce accelereaza tensiunea epica.