Am scris aceasta carte dintr-o necesitate psihologica. Imediat dupa moartea fiului meu, am fost foarte tulburat si scrisul a fost ca un fel de terapie. Am vrut sa-i fac un portret, sa-i dau un fel de viata fantomatica. Am inceput sa scotocesc prin hirtii vechi, m-am gindit la o serie de aspecte ale vietii lui, la conditia de care suferea, la autism, care cred cca e mai putin cunoscut in Romania, dar care afecteaza foarte multi copii si tineri in toata lumea. Stateam toata ziua in fata computerului, scriam, revizuiam, mai adaugam cite ceva din vechile jurnale. A fost cam cum se faceau in Renastere acele <> sau cum a ramas in Franta traditia poetilor care scriau despre poetii pe care ii iubeau. Fiul meu nu era nici pe departe un artist, dar, in felul lui, conditia lui oarecum extra-terestra m-a fascinat totdeauna, desi, in acelasi timp, m-a indurerat totdeuna. Remarcam la el o lipsa de socializare, o stingacie combinata cu un fel de angelism. Am vrut sa scriu ce am invatat eu de la el in timp, sa revizitez intrebarile pe care mi le-am pus de-a lungul vremii si sa incerc, daca nu sa le dau un raspuns, sa schitez posibile raspunsuri. Am scris cartea in romaneste pentru ca limba romana imi este cea mai intim apropiata, e limba pe am vorbit-o aproape 40 de ani cit am stat in Romania si limba in care adeseori visez, cum zicea si Eliade.