Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Romulus BUCUR
- Dosar de presă
- 0 likes
- 85 views
Parca pentru a ilustra ideea lui von Clausewitz ca razboiul e continuarea prin mijloace diferite a politicii, capitolul introductiv al celei mai recente carti a lui Sorin Antohi, cel care ii asigura cartii armatura ideologica explicita (si singurul pe care il vom discuta cu aceasta ocazie) considera dinamica razboaielor culturale autohtone de dupa ’89 ca o reintoarcere a intelectualilor publici ai postcomunismului romanesc la uneltele lor, dupa o «bucla» prin politica. E vorba, in primul rind, de scriitori, «deveniti in ‘tranzitie’ eminamente publicisti, din vocatie sau impinsi de nevoi» (p. 13) si care au anumite antecedente care au permis acest ocol profesional: «aveau uneori in spate ani de practica publicistica pe teme literar-culturale cu (transparent) incifrata miza politica» (p. 13).
Urmatorul punct al analizei sale il reprezinta periodicele. Aparitia Observatorului Cultural (versiunea Ion Bogdan Lefter) este considerata «simptomul noii etape a spiritului nostru public» (p. 23), partea pozitiva constind intr-o «forma asumata public de partizanat» (p. 23), chiar daca el, autorul, e «departe de a-i imbratisa continutul ideologic» (p. 23), un «postmodernism fara ideologie» (p. 23); e vorba de o polarizare avindu-si originea, pentru generatia ’80, in aproprierea simultana, in ultimul deceniu al comunismului a postmodernismului, amintit mai sus («in orice caz, fara asumarea [atunci, n.n.] genealogiei si angajamentelor sale politice de stinga», p. 23) şi a unui «model pe care abia astazi il descopera in adevarata lumina (mai bine zis, umbra) politico-ideologica, definit de marea cultura a generatiei interbelice şi de supravietuitorii ei iluştri din tara şi din exil» (p. 23).
Ultimul punct al discutiilor il reprezinta traducerile; dupa constatarea ca ele, de bine de rau, exista, se observa ca «majoritatea [traducerilor, n.n.] nu au un aparat critic de mediere culturala şi introducere tehnica» (p. 31). O parte a acestui aparat este reprezentata de cartea de fata, careia i-am discutat, acum, doar armatura ideologica.
Urmatorul punct al analizei sale il reprezinta periodicele. Aparitia Observatorului Cultural (versiunea Ion Bogdan Lefter) este considerata «simptomul noii etape a spiritului nostru public» (p. 23), partea pozitiva constind intr-o «forma asumata public de partizanat» (p. 23), chiar daca el, autorul, e «departe de a-i imbratisa continutul ideologic» (p. 23), un «postmodernism fara ideologie» (p. 23); e vorba de o polarizare avindu-si originea, pentru generatia ’80, in aproprierea simultana, in ultimul deceniu al comunismului a postmodernismului, amintit mai sus («in orice caz, fara asumarea [atunci, n.n.] genealogiei si angajamentelor sale politice de stinga», p. 23) şi a unui «model pe care abia astazi il descopera in adevarata lumina (mai bine zis, umbra) politico-ideologica, definit de marea cultura a generatiei interbelice şi de supravietuitorii ei iluştri din tara şi din exil» (p. 23).
Ultimul punct al discutiilor il reprezinta traducerile; dupa constatarea ca ele, de bine de rau, exista, se observa ca «majoritatea [traducerilor, n.n.] nu au un aparat critic de mediere culturala şi introducere tehnica» (p. 31). O parte a acestui aparat este reprezentata de cartea de fata, careia i-am discutat, acum, doar armatura ideologica.
Related products