Eugen Istodor stie sa asculte oamenii (lucru atit de rar!), dar asta poate si pentru ca el e un jurnalist, nu un scriitor. Asa s-ar zice, judecind dupa prima lui carte, cea de interviuri cu «vietasii de pe Rahova», povesti aiuritoare – povesti reale ce bat, cu siguranta, si filmul, si literatura. In 2007, Eugen Istodor mai publica un roman, tot de interviuri (cu oamenii din blocul copilariei sale), insa, de data aceasta, autorul e aproape obligat sa ia in mina firele cartii, sa evite capcanele povestirilor mistificatoare si sa alerge insetat dupa «adevar». E un adevar care-l priveste personal, dincolo de istorioarele nostalgic-recuperatoare ale comunismului cotidian, cenusiu, spuse de «tantile printre fustele carora am crescut», in «bucataria rosie a mamei» – dincolo, deci, de toate faldurile inselatoare ale memoriei create din ascultarea altora.