in Suplimentul de cultura

In romanul foarte bine scris al lui Teodorovici (aici, unanimitatea exegetilor a avut dreptate), limbajul este vehiculul nebuniei, al absurdului si lehamitei. Personajele nu dialogheaza niciodata adecvat cu situatia data, reusind sa compromita momente critice cum este sinuciderea si afectind gravitatea atunci cind sint surprinse dezbracate in sufragerie. Se intelege de aici ca fundamentala lor nepotrivire in lume tine de un program existential si de o poetica auctoriala. Ei sint profesionisti ai ratarii, chiar daca se dovedesc ageamii cind e vorba de o sinucidere ca la carte. Dupa cum si autorul se plaseaza voluntar, prin seriozitatea umorului sau metafizic, in rasparul unei literaturi vesele, cu preocupari etice si sociale, de comentariu national cu morala la urma.