in Cotidianul

Desi a stirnit una dintre cele mai virulente controverse religioase, Versetele satanice nu se foloseste niciodata de adevarul istoric. Rushdie imagineaza o posibila istorie, cu o componenta religioasa puternica, ce-i drept, dar care este doar un strat al fictiunii construite. Mai mult decit atit, aspectul religios este un pretext pentru a pune in discutie o multime de alte fragmente din care este compusa realitatea unui personaj aflat intre doua lumi, Orient si Occident, in forma fictiunii ascunzindu-se, de fapt, o interogatie de care se folosesc, in mod normal, critica sociala si aceea culturala. Imaginea Profetului si, prin urmare, intregul Islam sint recontextualizate, Rushdie integrind aceste elemente sensibile pentru o cultura esential religioasa intr-o tesatura care abunda in componente cosmopolite, specifice lumii occidentale a acestui moment. In Good Faith, eseu publicat in 1991, Rushdie isi clarifica intentiile din spatele romanului Versetele satanice, despre care spune ca «sarbatoreste caracterul hibrid, impuritatea, amestecul, transformarea care vine din combinatii noi si neasteptate de fiinte umane, culturi, idei, politici, filme, melodii. Este un cintec de dragoste pentru sinele nostru metis».