in Cotidianul

Batalia dusa in jurul Versetelor satanice ale lui Rushdie seamana cu o noua si veritabila Batalie a Berlinului. O carte de fictiune reuseste sa trezeasca demonii adormiti ai fundamentalismului si intolerantei, intr-o masura menita sa te puna pe ginduri. Pretentia Bisericii Ortodoxe Romane de a se transforma intr-un cenzor al cartii de literatura (adica de imaginatie) este nu doar periculoasa, ci si caraghioasa: singurul efect previzibil al incruntatei interventii a subordonatilor lui Daniel Ciobotea este cresterea, dincolo de orice asteptare, a tirajului cartii. Ceea ce, ca vechi degustator al fictiunilor lui Rushdie – probabil cel mai mare scriitor de limba engleza in viata –, nu poate decit sa ma bucure. In rest, nu cred ca e treaba romanilor ortodocsi sa rezolve problemele – reale, imaginare sau create cu buna stiinta – ale altor religii. Cu energia cheltuita pentru a-l pune la zid pe Rushdie, intelectualii in sutana descinsi, parca, direct din Inchizitia spaniola ar fi putut sa se inhame la o sumedenie de actiuni folositoare obstei: sa fi ajutat la deszapezit, la adapostirea batrinilor si bolnavilor, operatii din care alte varietati ale crestinismului isi fac un punct de onoare. De citit, de comentat, de criticat, de facut reclama are cine sa se ocupe.