in Suplimentul de cultura

E admirabil traseul facut in jurul conceptului de virtualitate. In fiecare capitol, in functie de fundalul pe care se manifesta corporalitatea (interfata sau proteza, problema ontologica sau sociala etc.), virtualitatea capata noi sensuri. In mare, virtualitatea e o extindere de virtus-uri, o alta categorie a existentei care nu se poate reduce la nici unul dintre elementele care o compun. E interesanta aceasta pozitie pragmatista si anti-esentialista, care insista pe rezonabilitatea abordarii: se respinge disolutia corpului in spatiul virtual, insistindu-se mai degraba pe extinderea perceptiei si a «faptului de a fi in lume». La fel de interesanta este si respingerea, de pe pozitia cognitiei situate, a unui transumanism apocaliptic, in care indivizii ies din limitele corpului lor pentru a trai, computational, doar la nivel cognitiv, o noua viata.