in Dilemateca

Eram foarte tinar cind, citind pentru intiia data Idiotul de Dostoievski, am descoperit pasajul final: intr-o atmosfera care sugereaza supranaturalul, Parfion Rogojin il conduce pe printul Miskin in incaperea unde zace Nastasia Filippovna, careia el, Parfion, ii infipsese in inima cutitul. De unde imi venea acel sentiment de liniste, de acceptare si, in acelasi timp, sentimentul de inaltare pe care oroarea momentului, departe de a-l exclude, il confirma? Sfirsitul Idiotului, imagine puternica a milei active christice, a dedicarii totale omului viu, imi pricinuise acel fior inaltator.