in Cotidianul

O suta de ani de zile la Portile Orientului se construieste din tablouri scurte si alerte, desprinse din secolul al XVII-lea, dar aduse din condeiul optzecist al unui prozator cu gust pentru saga textualista si luari in raspar. Pasajele din care se incheaga lumea pe care Grosan o pune in pagina sint decupate din tot ce au mai suculent Levantul si lumea de la portile lui: calugari cu ochi lunecosi si inima zglobie, domni moldoveni care inghit galusca mazilirii si practica un lobby puternic la Stambul, circiumi armenesti si curti de han in care trecatorii isi toarna povesti si mai ales vin, sub priviri de codane cu lipici. O fauna descinsa parca din povestile lui Rabelais e scoasa la rampa in straie croite dupa moda de secol XX: ochiul prozatorului nu cauta sa reconstruiasca o epoca, ci se serveste de potentialul ei pentru a face o demonstratie de ironie si o lectie de proza. Pasaje din cartile canonice ale literaturii romane sint rascroite si catapultate intr-un decor de bilci, care aduce bine cu absurdul lui Harms si cu grotescul lui Cervantes.