22

Norman Manea reface, retrospectiv, traseul unui destin exemplar, marcat in egala masura de ideologii opuse si, totusi, complementare, ca si de preocuparea permanenta a eului de a se defini pe sine insusi, prin identificare, dar si prin diferentiere. [...] Amintirile personale devin text, se intrepatrund si intra in dialog cu amintirile celor apropiati, rude sau prieteni, intr-o partitura complexa la capatul careia traumele trecutului si socurile prezentului se topesc intr-un continuum in care singura certitudine o ofera cuvintele lui Mark Twain “ <>.

Pentru Norman Manea, limba romana, limba in care scrie si viseaza nu este doar singurul domiciliu real, ci si unicul spatiu in care eul se simte pe deplin liber sa fie el insusi. Sobru, dramatic fara sa fie patetic, cu nostalgie, dar si scepticism, obiectiv si, uneori, resemnat, scriitorul roman incearca sa inteleaga etapele unui traseu existential, la capatul caruia se contureaza o intrebare deloc retorica: <>.