Ziarul de Iasi

Datorita eseului lui Fowles, Copacul, mi-am inchipuit lunga viata de copac muiat de ploi, clatinat de vinturi, dormind in picioare sau visind cu fruntea argintata de luna. O carte greu de comentat, ce devine o amintire asumata in trecutul artei de cititor. Copacul, o poveste sau un eseu despre universul verde si, bineinteles, despre o multime de aspecte, unele surprinzatoare, altele amuzante, este o carte greu de comentat. Poate ca este chiar nepotrivit un comentariu, cartea se afla inca in librarii. Ca si in cazul altor scrieri importante, ceea ce ramine «postum» cititului si recititului constituie marca de reala valoare a cartii. Or, dupa ce parcurgi, ca intr-o calatorie fascinanta, Copacul, admirind paginile luminoase, ca pe niste peisagii captivante, si dupa ce infringi alte portiuni ale acestui drum, care are si capcane, intirziind calatoria (cartea se adreseaza cititorului cu anumit stagiu in intreprinderile livresti), Copacul devine o amintire asumata in trecutul artei de cititor; se inscrie intr-un fond interior personal.