Observator cultural

Jose Antonio Marina recunoaste ca a fost dintotdeauna interesat de prostie, boala pe care o considera cea mai mare amenintare la adresa umanitatii. Si pentru ca termenul «prostie» a ajuns sa fie perceput drept insulta, filosoful spaniol prefera sa vorbeasca despre «esecuri ale inteligentei» la nivel individual si colectiv deopotriva. Dar cum si cind esueaza inteligenta? Raspunsul oferit de Jose Antonio Marina de-a lungul celor aproximativ 200 de pagini este unul foarte nuantat, cu atit mai mult, cu cit autorul nu antagonizeaza inteligenta si prostia, ci analizeaza modul in care inteligenta structurala devine prostie atunci cind este prost utilizata. Marele paradox al inteligentei – «o persoana inteligenta isi poate folosi inteligenta intr-un mod prostesc» – este cu atit mai nelinistitor, cu cit se rasfringe si asupra unor grupuri sau colectivitati intregi. Istoria ne ofera nenumarate exemple capabile sa ne convinga de pericolul real al stupiditatii comunitare. E suficient sa ne gindim la totalitarismele secolului al XX-lea, pentru a intelege cit de dramatice au fost consecintele prostiei colective.