Suplimentul de cultura

Cartea mea nu e un thriller in adevaratul sens al cuvintului. Cititorul care se asteapta sa gaseasca aici asemanari cu Mankell sau Paretsky va fi dezamagit. Nu ma intereseaza citusi de putin specificul genului, ci mai degraba literatura totala. Pentru mine, o carte merita sa fie citita atunci cind poate fi si recitita. In fond, asta inseamna ca textul nu trebuie sa se rezume numai la un deznodamint. Trebuie sa fie mai mult intr-o poveste decit ceea ce se poate percepe la prima vedere. In opinia mea, scriitorul de thriller te face sa dai pagina dupa pagina, caci intriga ia amploare prin tortura si crima. Odata ce aceasta batalie a inteligentelor se sfirseste “ scriitorul incercind sa-l pacaleasca pe cititor, cititorul sa adune indicii pentru a putea anticipa miscarea urmatoare “, ceea ce ramine e prea putin valoros ca sa merite sa te reintorci. Presupun ca un alt mod de a privi lucrurile ar fi sa spunem ca un thriller cere intotdeauna o crima. Imi place sa rezolv probleme, dar pe cele de o natura diferita, care trebuie sa-mi angajeze intreaga fiinta, nu doar acel instinct care isi trage satisfactia demna de mila din a retine numele unui criminal in serie. Cu toate acestea, ca gen literar, thriller-ul este interesant pentru ca reprezinta forma pe care tind sa o ia interactiunile dintre adevar si deceptie, siretenie si revelatie. In sfirsit, cum ar putea fi reprezentata mai bine ultima decit printr-o tema ca travestirea, cum este cazul romanului Adevarul despre Sascha Knisch?