Ion Barbu este un artist, mai mult decit plastic, din Petrila. Valea Jiului, Romania. <>-ul sau, o asezare de mineri, ca toate celelalte din zona. De dupa descoperirea zacamintelor de carbuni. Pina atunci erau muntii, apele, padurile. Cerul. Si desigur oamenii. Carbunele a reasezat lumea altfel. Minele au reconfigurat conturul, fizic si metafizic, al unui intreg univers. Mineritul si minerii aveau prestigiul lor. Munca si viata celor care coborau in maruntaiele pamintului ca sa traiasca la lumina zilei, erau pretuite. Dincolo de cei care se imbogateau de pe urma acestui sacrificiu, dincolo de vietile si chinurile indurate prin aceasta dura indeletnicire. Ion Barbu nu este primul care-i pune intr-o alta lumina pe mineri, fara prejudecati, cliseele de tot felul, edulcorat-deformate de neo sau hiperrealismul naturalist-socialist. Au mai facut-o romanele lui Zola sau uitatul astazi Carol Ardeleanu, reportajele lui Brunea-Fox, dar si haidamacii lui Cosma&Iliescu prin haiduciile lor incredibile. Asa au ajuns minerii sa fie huliti si aratati cu degetul, de parca ar fi alta specie. Nu sint. Cei care au umblat prin zonele locuite de ei, stiu bine ca sint la fel ca si noi, cu familile si grijile lor, bucurii si necazuri deopotriva. Ion Barbu valorifica artistic aceasta lume, fara cuvinte sforaitoare, fara zorzoane stilistice. Grafica lui nervoasa, ironia cruda din <> sale, se conjuga fericit cu o anume stare poetic-civica, de pedagog moralist.