Cuvantul

Un roman de peste 600 de pagini din care sa nu sari nici un rind, in slalomul inevitabil printre spectaculoasele secrete ale literaturii, printre conspiratiile matematizabile, printre istoriile personale din ultimii ani ai perioadei ceausiste, pare aproape o bizarerie. Un derapaj, nu-i asa?, si totusi lucrurile stau intocmai. Fie ca, student la Litere, identifici amfiteatrele ori portretele mortificante ale scriitorilor, fie ca, pasionat informatician, te-ai visat cel putin o data hacker, fie ca, amator de tabloide, te incinta povestea manuscriselor eminesciene tinute deoparte de Maiorescu, toate aceste regasiri succesive captiveaza inevitabil. Ba chiar isi schimba locurile intre ele. Noutatea atrage mai mult ca orice, iar, in Derapaj, noutatile se genereaza si comuta aproape in permanenta. Inventii arborescente sau adevaruri firesti, cantitatea de informatie ramine constanta. Si maxima. In buna traditie a legitatilor hazardului. Si nu a normelor comerciale.