Scriitor de <>, Hedayat isi spala pacatele sub ochii nostri, reunind in acest micro-roman toate obsesiile ce l-au insotit pina la sinucidere. Dintr-un punct de vedere evidenta istorica, din altul filosofie, aprofundare interioara, poezie in ritm, traseu de cunoastere in complexitatea semnificatiilor, Bufnita oarba poate fi, fara tagada, trecuta in seria putinelor carti de citit si rascitit singur acasa. Invelisurile ei se desprind alene, pagina cu pagina, in noi valente, desi nu ne aflam in fata unui demers construit. De fapt, Hedayat amalgameaza simturile, ratiunea, cunostintele sale monumentale (de la budism la literatura americana, de la traditie orientala la modernitate occidentala), intr-o confesiune surprinzatoare prin delicatete si totodata prin forta cruzimii revelatoare. Caci ea poate fi analizata separat, in conotatiile personale, dar si in totul universal, unde se desfac pina la os maniile, chinurile, dezgustul, tenebrosul dedublarii umane. Bestialitatea si angelicul, puse laolalta, creeaza regresiuni, digresiuni, inaintari ametitoare in invelisul povestii, valseaza de la un personaj la altul fara a se desparti vreodata din imbratisarea originara.